SĂGETĂTOR O să rezolvaţi mai multe lucruri decât aţi fi bănuit şi o să faceţi progrese în plan profesional şi în privinţa demersurilor care ţin de legalizarea unor acte. CAPRICORN Vă impuneţi punctul de vedere într-o chestiune care ţine de viaţă personală – poate nu vă e indiferent unde vă mutaţi, în ce zonă, la câte camere sau marca maşinii pe care o veţi cumpăra nu vă e indiferenţă. VĂRSĂTOR O relaţie de suflet avansează cu paşi repezi spre o căsătorie şi poate vă faceţi planuri în acest sens – ştiu eu, poate anunţaţi o logodnă sau căsătoria – la primăvară. PEŞTI Vi se poate aproba o cerere, iar rezultatul să-l aflaţi fie astăzi, fie luni, totul e să fiţi încrezători că o să vă puteţi atinge obiectivele. BERBEC O să apelaţi la resursele de la saltea să daţi o fugă prin împrejurimi, să vă deconectaţi împreună cu familia şi cu prietenii – poate vă duceţi în vizită la cineva. TAUR E posibil să încasaţi nişte bani şi să faceţi pregătiri în vederea unui party de mâine sau a unei mese festive de poimâine – în funcţie de timpul liber al musafirilor. GEMENI O să ajungeţi la un consens cu partenerii de afaceri şi să semnaţi un contract, să-l prelungiţi, să vă şi apucaţi de treabă – de luni încolo. RAC Vă daţi întâlnire cu colegii de breaslă să lucraţi la un proiect de timp liber, să vă şi deconectaţi – lucrând şi să primiţi şi o recompensă bănească. LEU O să vă ocupaţi de casă, de treburile gospodăreşti, poate scoateţi tot ce nu va mai foloseşte, din casă şi cumpăraţi aparatura nouă, aduceţi un plus de prospeţime în locuinţă. FECIOARĂ Veţi reuşi să le faceţi pe plac copiilor, fie îi trimiteţi într-o excursie...
Azi 27 Noiembrie
posted by Horoscop Neti Sandu
SĂGETĂTOR Se poate să faceţi o investiţie serioasă, vă cumpăraţi o casă ori poate vă luaţi o maşină, chiar dacă o s-aveţi de plătit rate la banca mult şi bine de-aici încolo. CAPRICORN Întâlnire decisivă pentru cariera voastră, vă asociaţi cu cineva care va munci cot la cot cu voi şi poate va fi ceva de amploare – un proiect de succes, oricum. VĂRSĂTOR Se poate să primiţi o recompensă bănească şi să o puneţi deoparte pentru sărbători, să plecaţi pe undeva împreună cu familia. PEŞTI V-aţi putea depune CV-ul pentru un job în străinătate ca să urmaţi cursurile unei universităţi, să vă specializaţi într-un domeniu, sau poate o să lucraţi ceva pe-acolo. BERBEC I-aţi putea cere o favoare şefului, să vă transfere în alt departament, să vă mai dea ceva în plus la salariu, o primă de merit, ceva gratuităţi. TAUR Se poate să faceţi nişte achiziţii în rate, mobilaţi apartamentul, îl redecorati, luaţi frigider, televizor, ceva util familiei sau pentru copii, un calculator nou sau vreo tabletă. GEMENI Se-anunţa cheltuieli cam mari în perioada asta şi or să vă zboare banii din cont, dar o să încasaţi nişte bani mâine, poimâine şi vă echilibraţi bugetul. RAC O să picaţi de acord cu partenerii de afaceri în privinţa condiţiilor contractuale şi puteţi începe lucrul imediat, chit că asta înseamnă de luni încolo. LEU Vă-ntâlniţi cu prietenii fie ca să desfăşuraţi o activitate de grup, să vă antrenaţi pe un teren de sport, fie să luaţi bani din vânzarea unor produse. FECIOARĂ Se prea poate să-ncepeti lucrul la un nou proiect şi să fie o rampă de lansare pentru voi, în carieră, să câştigaţi şi bani şi notorietate. BALANŢA O să recuperaţi nişte bani şi o să vă achitaţi de datorii, de obligaţii, de...
Azi 26 Noiembrie
posted by Horoscop Neti Sandu
SĂGETĂTOR O să puteţi demara un nou proiect, să lucraţi şi în paralel la ceva care să v-aducă bani şi glorie, chiar şi cu întârziere, tot e bine. CAPRICORN Vă puteţi implica într-o activitate extraprofesională şi o să câştigaţi bani cu care să achitaţi rate, facturi, să aveţi pentru sărbătorile de iarnă. VĂRSĂTOR Program încărcat la slujbă, pare să fie un proiect amplu care să vă solicite la maximum dar va fi un prilej să căpătaţi vizibilitate, să lucraţi la scară mai mare. PEŞTI O să puteţi legaliza un act şi să fiţi plătiţi conform unei diplome, să urmaţi, poate, cursuri postuniversitare, să căpătaţi o bursă în străinătate. BERBEC E posibil să încasaţi nişte bani şi să aveţi de cheltuială, să vă luaţi acele lucruri pentru care n-aveaţi niciodată bani iar acum puteţi “rupe” de-aici o sumă. Ce ziceţi? TAUR O surpriză plăcută, un cadou, o sumă de bani, o revedere emoţionantă, e un reviriment care va insufla chef de viaţă şi faceţi şi acele lucruri de care nu vă credeaţi în stare. GEMENI Se poate să investiţi bani frumoşi în locuinţa şi să înnoiţi de Crăciun şi să-i faceţi fericiţi pe ai voştri, pe copii, în mod special. RAC O să faceţi un efort financiar să plecaţi împreună cu familia, de sărbători pe undeva, sau să-i trimiteţi măcar pe copii, în vacanţă, în tabără, în excursie, la schi. LEU Se poate să faceţi nişte cheltuieli suplimentare ca să faceţi analize, investigaţii medicale pentru voi sau pentru părinţii voştri. FECIOARĂ O s-aveţi succes la şcoală, la activităţile de tip intelectual, la examen sau la interviuri şi o să faceţi progrese, poate vă transferaţi la o grupă de avansaţi. BALANŢA Reformulaţi un contract, cereţi o reeşalonare a creditelor, sau un credit imobiliar, reveniţi, practic, asupra...
Azi 25 Noiembrie
posted by Horoscop Neti Sandu
SĂGETĂTOR Daţi o petrecere în cinstea voastră sau a altcuiva din familie, orice prilej e bun să chefuiţi şi să revedeţi oameni dragi. CAPRICORN Se poate să vă-ntâlniţi la o cafea cu un viitor partener de afaceri şi să se contureze o afacere, să câştigaţi bani frumoşi împreună. VĂRSĂTOR Reuniune amicală, poate sunteţi împreună cu grupul într-o excursie să vă distraţi, aveţi nişte preocupări comune care va ajuta să vă petreceţi timpul liber cu aceşti prieteni. PEŞTI Daţi o fugă în oraşul vecin să revedeţi nişte oameni dragi, poate e un târg cu produse de sezon, sau e un spectacol, un meci, e un eveniment. BERBEC Lume nouă pe-acolo pe unde veţi ajunge, o să schimbaţi impresii, poate primiţi vreo ofertă de job, intraţi într-o relaţie sentimentală sau vă distraţi pur şi simplu. TAUR Foarte posibilă reuniune de familie sau e o petrecere la voi acasă, e un reviriment dintr-un motiv anume – că sunteţi foarte fericiţi, se-ntâmplă ceva în familia voastră. GEMENI O să vă duceţi la o ceremonie, e un eveniment la care o să vă întâlniţi cu oameni dragi şi o să cultivaţi relaţiile cu unii dintre oamenii speciali. RAC Se pare c-o să umblaţi la resursele familiei că să vă distraţi cu toţii, ieşiţi la film, la teatru, sau invitaţi pe cineva pe la voi, la masă. LEU Vi se împlinesc nişte aşteptări, va caută cineva drag, va invita în oraş, la film, la plimbare, dar se poate să vă duceţi şi la o ceremonie mai cu prietenii. FECIOARĂ Sunt ceva evenimente prin târg şi o să ajungeţi la câteva dintre ele, dacă nu cumva la toate, pentru că disponibilitate aveţi, bani s-ar găsi, deci, vă duceţi. BALANŢA Foarte posibil rendez vous şi veţi lua o decizie care poate duce...
Azi 23 Noiembrie
posted by Horoscop Neti Sandu
(SĂGETĂTOR) Puteţi pune bazele unei noi afaceri şi să negociaţi cu partenerii, iar contractul să fie semnat peste câteva zile, când Mercur nu va mai fi retrograd. O şansă de a pleca într-o excursie, la invitaţia cuiva care vă iubeşte şi vrea să fiţi împreună zilele astea. (CAPRICORN) Vă pregătiţi de un eveniment important – vă mutaţi, faceţi rodajul maşinii pe care v-aţi fi cumpărat-o recent, sau vă luaţi ceva care costă mult. Se poate să le daţi o mână de ajutor unor prieteni care renovează o casă, fac pregătiri de nuntă, botez sau de aniversare, în stil mare. (VĂRSĂTOR) Or să vă convoace nişte prieteni la o acţiune care să vă pună în valoare un talent, să vă şi destindeţi – poate faceţi mişcare, un sport sau vă duceţi diseară într-un club. Sănătatea are nişte minusuri şi trebuie găsit ceva care să vă destindă, să vă insufle o stare de optimism. (PEŞTI) Se pare c-o să intraţi la cheltuiala, poate vă deplasaţi spre o zonă montană, sau o să le luaţi unor prieteni care se căsătoresc un cadou de nuntă sau de casă nouă. Începe să scârţâie o colaborare cu nişte parteneri care nu-şi respecta promisiunile iniţiale şi până la sfârşitul săptămânii viitoare o să ştiţi ce-aveţi de făcut. (BERBEC) O situaţie cu mult neprevăzut, poate fi o confirmare dintr-un birou de şef c-aţi primit o aprobare sau că o să fiţi trimişi cu o treabă anume în deplasare. Emoţii la gândul c-o să revedeţi pe cineva de care depinde relaţia voastră sentimentală şi o să luaţi o decizie. (TAUR) Intraţi într-o combinaţie cu nişte prieteni care pot pune umărul la o activitate extraprofesională şi să fie un succes – să căpătaţi un plus de vizibilitate. Se poate să vă conversaţi pe net...
Azi 19 Noiembrie
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop Neti Sandu Zilnic – Azi 19 Noiembrie 2012 Horoscop Neti Sandu Zilnic BERBEC 21 MARTIE – 20 APRILIE O sa trebuiasca sa faci diverse inginerii financiare ca sa rezolvi chestiunile de ordin bancar in primul rand si apoi sa gasesti solutii si pentru facturi, taxe scolare ori alte plati obligatorii. Venus, patroana iubirii, se afla in sfera parteneriala a mariajului si incurajeaza noile relatii, iar pe cele care nu se concretizau intr-o casnicie le conduce spre altar. In privinta sanatatii, toate acele probleme pe care nu le-ai luat in seama acum se intorc impotriva ta si sa te doara incat sa nu le mai poti ignora. Exista remedii pentru orice! Horoscop Neti Sandu Zilnic TAUR 21 APRILIE – 20 MAI Sfera parteneriala primeste accente impresionante si o sa te bucuri de atentia celor care vor sa lucrati impreuna, dar si a celor care se simt atrasi sufleteste de tine si-si incearca norocul pentru o relatie serioasa. Banii pot veni de pe urma unor colaborari pentru care o sa-ti faci timp pentru ca vin cheltuieli mari in perioada asta si salariul nu este suficient. Sanatatea e rascolita si poate e nevoie de un control amanuntit, de o cura alimentara, o dieta plus tratament care sa echilibreze organismul. Horoscop Neti Sandu Zilnic GEMENI 21 MAI – 21 IUNIE Ti se deschide o noua perspectiva in afaceri si o sa cauti sponsori, colaboratori care sa-ti sustina proiectele si sa obtii banii de care ai nevoie. In relatia cu partenerul de cuplu apar situatii noi, pe care, poate, nu le-ai fi banuit. Dar numai prin faptul ca afli despre ele o sa ai ocazia sa gestionezi situatia si sa nu te dai batuta pentru ca poate fi omul vietii tale. Sanatatea are niste minusuri semnalate de Mercur...
Cum ne afecteaza sanatatea intrarea in Sagetator?...
posted by Horoscop Neti Sandu
Şi anul acesta “intrăm cu stângul” în zodia Săgetătorului. Explicaţia e simplă. Mercur e retrograd, tocmai am trecut de o eclipsă de Soare, urmează o eclipsă de Lună – aspecte astrologice care ne cam dau peste cap. Dar chiar şi cu Mercur retrograd vom putea să rezolvăm lucrurile care nu ne-au ieşit până acum. Sau vom putea duce la bun sfârşit proiectele pe care le-am început mai demult. Dar nu va fi uşor. Mare atenţie la legalizările pe care vreţi să le faceţi în această perioadă şi mai ales la comunicarea cu partenerii/colegii din străinătate. Odată cu intrarea în Săgetător de pe 21 noiembrie trebuie să acordaţi mai multă atenţie sănătăţii. Există o sensibilitate la: bila, ficat, coapse, şolduri. BERBEC E semn de foc, la fel ca şi Săgetătorul. Berbecul ar putea să plece în vacanţă, de sărbători. Îşi poate depune CV-ul pentru un loc de muncă sau pentru o bursă în străinătate. Abia acum ar trebui să ia în serios o asemenea plecare în străinătate. TAUR Taurul trebuie să aibă grijă de sănătate şi de intenţia de a face copii. Trebuie regândita şi partea financiară. Dacă trebuie să obţină un act pentru a vinde/cumpăra/împarţi ceva, acum ar putea fi o perioadă prielnică. GEMENI Experimentează o stare “prea plin”, s-ar putea să nu se poată abţine şi să spună un adevăr care să-l supere pe partener, fie el de viaţă sau de afaceri. S-ar putea ca anumite cuvinte spuse acum să fie reţinute. Nu e o zi extraordinară. Gemenii pot avea şansa de a se căsători în acest an sau de a face un parteneriat de afaceri. RAC Casa Serviciului cu noutăţi – ceva nou de lucru, revine la un department unde se simţea mai bine. Trebuie să se întâmple ceva, oricât de mic,...
Azi 15 Noiembrie
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop Neti Sandu Zilnic – Azi 15 Noiembrie 2012 Horoscop Neti Sandu Zilnic SCORPION O şansă de bani şi de a reînnoi un contract dacă totul se mulează pe cerinţele voastre şi o să aveţi bani pentru cheltuielile lunare. Horoscop Neti Sandu Zilnic SCORPSĂGETĂTORION Noutăţi: vi se propune o afacere sau să luaţi parte la un eveniment monden care să vă pună în valoare nişte calităţi şi să vă crească, dintr-o dată, cota valorica. Horoscop Neti Sandu Zilnic CAPRICORN O să vă implicaţi în diverse activităţi şi o să vă extindeţi sfera de influenţă, veţi face parte din comitete, fundaţii care să vă cultive o gamă întreagă de aptitudini. Horoscop Neti Sandu Zilnic VĂRSĂTOR Se poate să intraţi într-o colaborare de pe urma căreia să încasaţi bani ca să mai cunoaşteţi şi alţi oameni, să vi se deschidă nişte uşi. Horoscop Neti Sandu Zilnic PEŞTI O să puteţi legaliza un act, dar după ce veţi face multe drumuri şi să fie, desigur, un consum nervos, dar o să puteţi perfecta întreaga situaţie. Horoscop Neti Sandu Zilnic BERBEC A sosit momentul să vă refaceţi viaţă sentimentală, să vă gândiţi serios la copii şi să discutaţi şi cu partenerul de cuplu să vă puneţi de acord în această privinţă. Horoscop Neti Sandu Zilnic TAUR Vă pregătiţi de o schimbare radicală – poate vă mutaţi sau o să vă căsătoriţi, aduceţi pe lume un copilaş sau poate e o schimbare în carieră. Horoscop Neti Sandu Zilnic GEMENI Întâlnire importantă cu cineva care poate deveni partener de afaceri sau o fi cineva care va face curte şi va intra în sufletul vostru şi se va instala frumos, cu acordul vostru. Horoscop Neti Sandu Zilnic RAC Se poate să vi se dea ceva nou de făcut la serviciu şi...
Azi 14 Noiembrie
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop Neti Sandu Zilnic SCORPION – Un proiect care poate intra, de-acum încolo, în linie dreaptă şi să vă asiguraţi un venit constant s-aveţi de rate şi facturi. Horoscop Neti Sandu Zilnic SĂGETĂTOR – O să combateţi nişte zvonuri la adresa voastră, o să ştiţi cum să vă apăraţi şi să vă vedeţi în continuare de treburile voastre. Horoscop Neti Sandu Zilnic CAPRICORN – Se poate să reluaţi o colaborare şi să vă mobilizaţi să iasă totul perfect, să fie ceva de calitate şi mai ales de durată – s-aveţi de unde să luaţi bani. Horoscop Neti Sandu Zilnic VĂRSĂTOR – Nişte bani de la care vă luaserăţi gândul apar sau măcar aflaţi în ce zi o să-i luaţi ceea ce înseamnă că îi veţi primi sigur. Horoscop Neti Sandu Zilnic PEŞTI – O să completaţi formalităţi de înscriere la o bursă, fie şi în străinătate sau ca să petreceţi un sejur în afară, în week-end sau de sărbători. Horoscop Neti Sandu Zilnic BERBEC – Vi se poate aproba un credit bancar sau vă reuşesc orice alte demersuri care ţin de banii pe care-i meritaţi şi de la care, normal, n-o să faceţi rabat. Horoscop Neti Sandu Zilnic TAUR – Reapare cineva care va ofertează cu un job pe care, poate, de data asta nu-l refuzaţi, mai ales dacă e în timpul vostru liber şi vor fi nişte bani în plus. Horoscop Neti Sandu Zilnic GEMENI – V-au rămas nişte lucruri nefinalizate la serviciu şi o să daţi zor să le duceţi la bun sfârşit – să vă luaţi banii şi să demaraţi şi un proiect cu care să daţi lovitura. Horoscop Neti Sandu Zilnic RAC – Se poate să vă apucaţi de un sport sau să reînnoiţi un abonament la sală, la nişte...
Azi 12 Noiembrie
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop Neti Sandu Zilnic – Azi 12 Noiembrie 2012 Horoscop Neti Sandu Zilnic SCORPION – O definitivare, poate v-aţi decis să bateţi palma pentru un contract, fie şi de colaborare sau poate obţineţi un act în baza căruia puteţi cumpăra sau vinde o proprietate. Horoscop Neti Sandu Zilnic SĂGETĂTOR – Vă pregătiţi de o relansare dar mai durează până să întruniţi toate condiţiile – vreo două săptămâni, cam aşa şi o să câştigaţi, poate, şi mai mulţi bani. Horoscop Neti Sandu Zilnic CAPRICORN – O să vă asociaţi cu o persoană care va munci cot la cot cu voi şi o să vă asiguraţi un venit suplimentar şi constant, pe deasupra. Horoscop Neti Sandu Zilnic VĂRSĂTOR – Vi se propune o postură în care se poate să mai fi fost cu nişte ani în urmă sau dacă sunteţi tineri angajaţi o să fiţi investiţi cu încredere să ocupaţi o funcţie. Horoscop Neti Sandu Zilnic PEŞTI – Poate vă încumetaţi să urmaţi cursurile unei facultăţi, un masterat, doctorat sau să vă perfecţionaţi într-un domeniu anume şi să conteze la CV. Horoscop Neti Sandu Zilnic BERBEC – Se poate să intraţi într-un parteneriat de afaceri şi să desfăşuraţi o activitate care să scoată la iveală nişte talente pe care, poate, nici voi nu le bănuiţi şi o să primiţi o recompensă. Horoscop Neti Sandu Zilnic TAUR – O să vă cultivaţi nişte aptitudini, poate vă înscrieţi la un club sportiv sau practicaţi vreun sport extrem, deşi nu sunteţi genul, de ceva o să vă apucaţi. Horoscop Neti Sandu Zilnic GEMENI – Va străduit din răsputeri să luaţi toate semnăturile pe un act fără de care nu puteţi vinde, cumpăra sau dona o proprietate şi o să faceţi progrese. Horoscop Neti Sandu Zilnic RAC – O să...
Marti 13
posted by Horoscop Neti Sandu
Marţi 13 vine la pachet cu o eclipsă totală de Soare. Astrologic se traduce printr-un deficit energetic pentru fiecare dintre noi. Eclipsă totală de Soare ne poate influenţa în special la capitolul bani, decizii legate de bani, credite şi tranzacţii imobiliare. În ziua de marţi, 13 noiembrie este posibil să avem bătăi de cap dacă trebuie să trecem pe la notariat. Atenţie la sănătate. O problemă amânată, neglijată se poate acutiza tocmai pe 13. Berbec Aveţi grijă de casă banilor. Poate faceţi un demers bancar, notarial. Trebuie să fiţi însă atenţi la tot ce semnaţi, daţi sau primiţi. De asemenea, mare atenţie la sănătatea voastră şi la cea a părinţilor sau rudelor apropiate. Taur Acţiunea are loc în casa parteneriala, a proceselor. Un impact puternic emoţional vă poate face să renunţaţi la o acţiune, la o vrajbă. Inspiraţia divină va ajuta să depăşiţi o problemă de sănătate. Gemeni Detalii, despre cum ne poate inluenta pe fiecare dintre noi eclipsa de Soare, vineri, ora 14.00 la Horoscop cu Neţi Sandu şi Elena Lasconi pe www.stirileprotv.ro. Rac Dacă v-aţi pus mari speranţe într-o relaţie se poate întâmpla ceva. Aşteptările vă pot fi înşelate. Vă puneţi semne de întrebare în urma unui telefon, mesaj. Cei care lucrează în domeniul artelor s-ar putea să fie dezamăgiţi pentru că lucrurile făcute de ei nu vor fi apreciate. Femeile care fac un tratament de fertilitate ar putea întâmpina ceva probleme. Leu E posibil să fie nevoie să aveţi grijă de cineva, să acordaţi ajutor. Atenţie la ce mâncaţi, să nu faceţi cumva o indigestie. Dacă vindeţi sau cumpăraţi o locuinţă sau ceva pentru casa în ziua respectivă ar putea avea urmări nu tocmai fericite. În concluzie, multă atenţie. Fecioară Stare de nelinişte, griji. Aveţi de prezentat o lucrare sau poate...
Azi 6 Iunie
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop Neti Sandu Zilnic – Azi 6 Iunie 2012 Horoscop Neti Sandu Zilnic BERBEC Reuniune de grup sa dezvoltati un proiect, sa va organizati in asa fel incat sa va asigurati succesul, sa nu apara blocaje ori alte neprevazute. Horoscop Neti Sandu Zilnic TAUR O sa treceti in revista contractele sa vedeti pe care le prelungiti si la ce renuntati ca sa munciti cu spor si mai ales sa va placa, sa nu devina o corvoada munca. Horoscop Neti Sandu Zilnic GEMENI Castiguri: pot fi niste sume de bani, cadouri, o stare de bine, o bucurie a revederii cuiva care sa va trezeasca amintiri dintre cele mai placute. Horoscop Neti Sandu Zilnic RAC Cineva isi respecta o promisiune, va-napoiaza niste bani, va invita la un suc, la o cina romantica, poate, sau semneaza un contract de parteneriat. Horoscop Neti Sandu Zilnic LEU Va parvin ceva bani de la serviciu dar nu e exclus sa-i luati si din particular daca aveti un extrajob si sa va permiteti o escapada turistica la sarsit de saptamana Horoscop Neti Sandu Zilnic FECIOARA O posibila promovare, capatati o functie, vi se mareste salariul, va gasiti de lucru in strainatate sau ati facut rost de o bursa de studiu in alta tara. Horoscop Neti Sandu Zilnic BALANTA Ati putea obtine o diploma, o definitivare, sa si practicati meseria pentru care v-ati pregatit sau abia acum, unii dintre voi se pot inscrie la un doctorat. Horoscop Neti Sandu Zilnic SCORPION Vi se poate aproba un credit si sa rezolvati o problema stringenta, sa va cumparati tot ce-aveti nevoie si nu era posibil fara acesti bani. Horoscop Neti Sandu Zilnic SAGETATOR Intrati intr-un parteneriat de afaceri, e posibil sa fie ceva paralel cu serviciul si sa v-aduca profit de-aici incolo, sa va...
Azi 5 Iunie
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop Neti Sandu Zilnic – Azi 5 Iunie 2012 Horoscop Neti Sandu Zilnic BERBEC Demersuri in vederea unui credit bancar sau cereti o reducere a dobanzii, oricum, o sa faceti, cumva rost de banii de care-aveti mare nevoie. Horoscop Neti Sandu Zilnic TAUR Puteti primi o invitatie la plimbare in strainatate, poate e un eveniment festiv, dar poate fi o vizita la prietenii pe care nu i-ati mai vazut de ani buni. Horoscop Neti Sandu Zilnic GEMENI Se contureaza un obiectiv important pe care sa-l duceti la bun sfarsit, iar daca nu va descurcati singuri puteti cere ajutor, ca are cine sa va sustina. Horoscop Neti Sandu Zilnic RAC O sa munciti in plus, sa speram ca veti primi si bani pentru efortul depus si e posibil sa mai urcati o treapta pe scara ierarhica. Horoscop Neti Sandu Zilnic LEU Veti gasi o ora, doua sa lucrati in timpul liber si sa va suplimentati veniturile pentru ca altfel nu v-ar ajunge de rate si facturi. Horoscop Neti Sandu Zilnic FECIOARA O sa puteti legaliza o situatie, sa adunati toate actele necesare la dosar si sa fiti platiti conform studiilor pe care le aveti, a diplomelor. Horoscop Neti Sandu Zilnic BALANTA Umblati dupa aprobari, va consultati cu partenerul de afaceri inainte de a semna o prelungire de contract, cu sponsorii, sa stiti pe cine va puteti baza si pe cine NU. Horoscop Neti Sandu Zilnic SCORPION Se poate sa reziliati un contract si sa va orientati spre alta echipa cu care sa lucrati si o sa mearga totul mult mai bine, veti fi chiar entuziasmati. Horoscop Neti Sandu Zilnic SAGETATOR Rasfoiti oferta turistica si optati pentru un concediu la un pret modic, poate mai taiati din stelele hotelurilor cu care v-ati obisnuit. Horoscop Neti Sandu...
Azi 4 Iunie
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop Neti Sandu Zilnic – Azi 4 Iunie 2012 Horoscop Neti Sandu Zilnic BERBEC O s-aveti spor la treaba, munca in echipa o sa v-aduca satisfactii, veti forma un grup de succes si poate veti face deplasari impreuna. Horoscop Neti Sandu Zilnic TAUR Va prezentati cu un proiect sau poate aveti mai multe cu care sa va duceti la sefi sa va dea ok-ul pentru unul dintre ele, daca pentru toate e prea mult. Horoscop Neti Sandu Zilnic GEMENI Se poate sa luati o decizie radicala, sa va spuneti un punct de vedere intr-o sedinta, sa faceti o achizitie pe bani multi, sa faceti unele schimbari in viata voastra. Horoscop Neti Sandu Zilnic RAC Foarte posibili bani de la serviciu, dar vi se poate aproba un credit, sa rezolvati probleme de-ale casei ori ca s-aveti cu ce sa plecati in concediu. Horoscop Neti Sandu Zilnic LEU O sa fiti cooptati intr-o activitate extraprofesionala de care o sa fiti incantati si-o sa decurga totul frumos si veti incasa si bani pe ce ati muncit. Horoscop Neti Sandu Zilnic FECIOARA Le veti da de capat unor chestiuni legate de casa, de o proprietate pe care vreti s-o vindeti sau careia trebuie sa-i gasiti un cumparator. Horoscop Neti Sandu Zilnic BALANTA O sa luati legatura cu o agentie de turism ca sa rezervati bilete de vacanta pentru voi sau ii trimiteti doar pe copii, daca nu sunt bani pentru toata familia. Horoscop Neti Sandu Zilnic SCORPION Va intra bani, faceti plati evaluati situatia financiara ca sa v-ajunga banii pentru rate si facturi, sa nu ramaneti descoperiti luna asta. Horoscop Neti Sandu Zilnic SAGETATOR O sa treceti printr-o comisie ca sa primiti un accept, sa va luati banii, bunurile care v-au fost luate cu forta, poate-aveti un proces...