Horoscop Neti Sandu Balanta 2012 23 septembrie-22 octombrie Balantele vor fi împlinite financiar ! Zodia parteneriatului, a finanţelor va avea parte de ambele aspecte împlinite în decursul anului 2012, ba chiar mai mult decât atât, în sensul că Jupiter, planeta norocului, se va afla, din 11 iunie, în sfera legalizării, a definitivării unor proiecte de anvergură, a drumurilor lungi, a studiilor superioare, într-o rezonanţă perfectă cu Balanţa. Situaţia financiară pare să stea sub semnul echilibrului, în sensul că Balanţele au învăţat să cheltuiască banii cu măsură, muncind din greu pentru ei. Prezenţa planetei Saturn, în continuare, în semnul Balanţei, le va conferi stabilitate, statornicie în mai toate segmentele de viaţă, chiar dacă nativii vor resimţi o senzaţie de tergiversare a lucrurilor, că în alte circumstanţe s-au “mişcat” mai repede si cu eficienţă sau cu mai multă supleţe. Saturn însă i-a învăţat să aprecieze propriile eforturi şi pe ale celorlalţi şi-atunci totul va căpăta alt sens, altă greutate. BALANTELE ÎŞI VOR RECĂPĂTA NEVOIA DE A FI ELEGANTE Saturn le predă aceste lecţii Balanţelor din octombrie 2012 ! Iar feedback-ul se va vedea chiar şi după 5 octombrie 2012,dată când Saturn părăseşte zodia Balantei şi porneşte să cucerească altă constelaţie, cea a Scorpionului. Sfera matrimonială va fi mai puţin rigidă şi instabilă, în primul rând pentru că Saturn le va reda libertatea de exprimare şi manifestare, iar Uranus va mai ataca pe două flancuri Balanţa. Situaţia financiară pare să stea sub semnul echilibrului, în sensul că Balanţele au învăţat să cheltuiască banii cu măsură pentru c-au trebuit să muncească din greu pentru ei, iar din 2009 încoace, Saturn le-a dezvoltat un simţ al afacerilor profitabile, cu care vor “mirosi” o sursă financiară de încredere! în prima jumătate a anului, bancherul zodiacului, Jupiter, va tranzita casa averii,...
Fecioara
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop Neti Sandu Fecioara 2012 23 august – 22 septembrie Un an bogat în evenimente O să fie un an bogat în evenimente pentru nativii din zodia Fecioarei datorită lui Marte, care va răscoli în lung şi-n lat până în iulie, pe 3. Marte e o planetă de acţiune şi sigur o să-i pună la treabă pe aceşti nativi, dar ei sunt atât de obişnuiţi cu munca încât o să li se potrivească mănuşă vibraţia această de tip marţian. 2012 debutează cu Soare, Mercur, Lună, Pluton în sfera amoroasă, o combinaţie numai bună pentru nativii din Fecioară care vor pica în “mrejele iubirii”! Oricum sunt lucruri pe care şi le doresc de mult dar pe care nu le-au putut obţine uşor, sau deloc, din cauza lui Saturn, care le-a cam zădărnicit planurile în ultimii 3,4 ani, iar acum le blochează zona finanţelor şi doar Marte îi poate scoate din impas. Îşi pot găsi de lucru aici sau în străinătate, iar în privinţa studiilor sunt şanse să obţină o bursă, ori poate să le facă pe amândouă! FECIOARELE PRIMESC O RECOMPENSĂ ÎNTR-UN CADRU OFICIAL Marte pompează super energie şi se pot descurca şi cu obligaţiile de familie şi cu cele profesionale mai bine ca oricând şi vor încerca să recupereze un timp pierdut, când n-au putut face un pas înainte pe scara ierarhică. Ei se pot bucura de onoruri, să primească un titlu, un grad în armată, iar dacă practică un sport sau desfăşoară o activitate artistică, pot primi o recompensă în cadru public. Jupiter, planeta norocului, este poziţionată în sfera “călătorii” până în iunie şi Fecioarele or să fie răsfăţate de cei din jur, vor face diverse escapade turistice oferite cadou poate de partenerul de cuplu, de prietenii aflaţi pe alte meridiane, care le...
Leu
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop Neti Sandu Leu 2012 23 iulie-22 august În anul 2012 Cea mai bună veste pe care o poate primi cineva din zodia Leului este că va avea noroc în dragoste în anul 2012! Lecţia de viaţă a acestor nativi este chiar aceasta: să înveţe să iubească, să afle ce este, cu adevărat, dragostea şi nu umblând din floare-n floare, ci alături de unica fiinţă, ca împreună să se contopească, să devină o singură persoană. În aprilie, când sfera carieră e “luminată”de Venus, Jupiter, Soare şi Lună, iar Mercur revine la mersul direct, toate lucrurile vor intra în normal. Neptun va părăsi sfera matrimonială a Leilor pe 3 februarie şi nici că va mai reveni să le spulbere visele şi să le plece omul mult iubit din casă fără vreo explicaţie, căsătoriţi fiind, sau cu puţin înainte de nuntă.Doamne fereşte! O altă veste nemaipomenită ar fi cea legată de sfera carieră. încă de anul trecut, Jupiter animă acest sector. APAR CHELTUIELI EXCESIVE PENTRU SITUAŢII NEPREVĂZUTE Marele Benefic se va ocupa de casa astrologică care se ocupă de renumele, popularitatea, succesul în carieră şi va face presiuni, în continuare, până ce Leii vor căpăta gloria cu care au fost predestinaţi! Nevoia interioară de a se depăşi pe ei înşişi nu-i va părăsi câtă vreme Jupiter va “patrula” prin acest sector al Leilor, şi anume până în iunie. Marte o să-i facă să cheltuiască în exces, dar poate asta şi-au propus – dacă vorbim despre o casă, o maşină, o plecare în străinătate, peste mări şi oceane, şi costă! Altminteri, pot apărea situaţii neprevăzute care să le “forţeze” mâna şi să-şi epuizeze rapid economiile. E posibil să îmbrăţişeze vreo ofertă de lucru şi până în primăvară să se transfere la alt serviciu şi-atunci şi salariul să...
Rac
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop Neti Sandu Rac 2012 22 iunie – 22 iulie Racii primesc o rază de echilibru si stabilitate Cu Jupiter în Taur, în prima jumătate a anului, nativii din Rac vor putea definitiva situaţii incerte, vor putea să se ancoreze mai bine într-o relaţie, chiar 1 dacă simt uneori că le fuge pământul de sub picioare. Când zodia Racului va fi traversată de Soare, Mercur şi Lună, orice dorinţă se poate împlini, mai ales acelea care păreau să nu mai prindă contur vreodată. Racii vor fi deschişi la nou, pentru că Uranus, aflat în sfera carieră, într-o dispută “acidă” cu Pluton, îi va obliga să ia o decizie spontană referitoare la un transfer, la găsirea unei noi slujbe, a unor alte colaborări, pentru că la actualul loc de muncă nu se mai poate şi Racii trebuie să facă ceva pentru ca nu cumva să rămână fără susţinere financiară. NICIUN OBSTACOL NU LE VA STA ÎN CALEA SUCCESULUI E posibil să intervină ceva neprevăzut la job şi să facă nenumărate deplasări, să ia legătura cu omologi, parteneri de afaceri ca să rentabilizeze afacerea la care pun cu toţii umărul. Marte,cuibărit în sfera deplasărilor până în iulie, o să-i invite la drum fie în scop profesional, fie vor ieşi frecvent în weekend la distracţie! Dar n-ar fi exclus să facă naveta până la reşedinţa părinţilor sau a copiilor ca să le asigure tot ce le trebuie. La fel de bine, nu este exclus să facă naveta în interes de serviciu. Va fi o perioadă bună pentru studiu, pentru examene, predări, dar se pare că vor întâmpina şi dificultăţi pe ici pe colo. Se va ivi ocazia să frecventeze un grup de oameni cu care au un scop comun, fie şi non-profit, şi care să-i ajute să...
Gemeni
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop Neti Sandu Gemeni 2012 Sunt viitoarele vedete ale zodiacului îşi vor realiza visurile pe care n-au prea putut să şi le împlinească, în primul rând pentru că Saturn le-a blocat casa astrologică a iubirii şi au cunoscut dezamăgirea în dragoste sau o distanţare între parteneri, iar în al doilea rând, pentru că Planeta Norocului, Jupiter, a rămas prea puţină vreme într-o poziţie avantajoasă lor şi n-au putut fructifica oferta jupiteriană. Ei bine, anul acesta, Jupiter va fi chiar în zodia lor şi le poate aduce succes atât în plan personal cât şi profesional. Marte în primele luni ale anului le va da de lucru în spaţiul domestic, investi bani şi efort ca să-şi pună casa la punct. Fie ca să se mute, fie ca să o vândă. Sau poate e vorba despre o casă părintească, pe care au moştenit-o. GEMENII SUNT TESTAŢI ÎN RELATIA DE CUPLU Pe 3 iulie, Marte ajunge în patria lui Cupidon, în sfera amoroasă, casa astrologică a sentimentelor, a copiilor, a educaţiei, a diplomaţiei, a hobby-urilor şi tulbură un pic apele ca să se vadă în dragoste, veşti bune din toamnă, când Saturn eliberează casa iubirii şi, cu lecţia învăţată, Gemenii vor şti cum să fie fericiţi în relaţia de cuplu de aici încolo.Adevărata faţă a lucrurilor în privinţa sincerităţii, a fidelităţii în dragoste, după care toată luna septembrie va intensifica activitatea de la slujbă. Pluton, în casa a Vlll-a a sănătăţii şi a câştigurilor suplimentare, le va aduce nativilor din Gemeni o oarecare instabilitate financiară din cauza relaţiilor tensionate cu planeta Uranus din Berbec. In ianuarie, vor avea de-a face cu băncile, fie pentru un împrumut, fie pentru o refinanţare, o micşorare a dobânzii. Soarele în casa a 8-a se mai ocupă şi de sănătate, ca de altfel...
Taur
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop Neti Sandu Taur 2012 21 aprilie – 21 mai Taurii primesc o perfuzie serioasă de energie de la Jupiter Taurul este VEDETA zodiacului încă de anul trecut, din 4 iunie, când Jupiter a intrat în această zodie, şi rămâne până pe 11 iunie 2012. Aşadar, el vine cu un “bagaj” de acumulări, cu o “perfuzie” serioasă de energie şi nu mai are altceva de făcut decât să valorifice ce a căpătat, că nu se va mai întâlni cu o astfel de mană cerească decât peste vreo 12 ani! Taurii se pot bucura de prestigiu la locul de muncă, vor străluci, vor fi în lumina reflectoarelor, poate vor obţine premii sau distincţii, nominalizări în cadru public.Jupiter a ajuns doar până în dreptul celor născuţi în jur de 3 mai, iar anul acesta îi va ferici si pe ceilalţi cu generozitatea lui. în general, când Marele Benefic tranzitează o zodie aduce acelor nativi reuşite în plan personal, profesional, este anul în care se căsătoresc, intră la facultate, îşi găsesc un job şi îşi permit unele lucruri cum ar fi să-şi cumpere o maşină, o casă, ori să facă unele îmbunătăţiri în locuinţă. REZULTATE FAVORABILE ŞI MAI MULTE VACANTE Saturn va rămâne şi anul acesta în sfera serviciului, iar Taurii vor munci la fel de mult sau poate şi mai mult pentru că, acum, sunt şi mai motivaţi. Taurul începe în forţă noul an, cu toate că Jupiter este retrograd în semnul lui până în aprilie şi nu va beneficia de generozitatea totală a acestui Mare Benefic, dar simpla prezentă va fi ca un talisman de la care te încarci sufleteşte. Planetele din Capricorn -Soare, Mercur şi Pluton – vor crea alianţe cu Jupiter si Soarele nativilor din Taur si, pe lângă o stare de bine,...
Berbec
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop Neti Sandu Berbec 2012 21 martie – 20 aprilie Berbecul are cel puţin două motive serioase de bucurie. Va avea şi anul acesta bani, pentru că Jupiter va “recolta” din toate sursele posibile şi imposibile ca să-i umple visteria nativului. în plus, se va debloca sfera matrimonială şi o să-şi poată întâlni jumătatea, să se căsătorească, dacă asta îşi doreşte. Berbecii vor fi norocoşi la bani mai mult ca oricând în luna mai, când vin banii care au “zăcut” prin conturile altora, desi erau ai lor. 2012 debutează cu Marte, patronul Berbecului, în mişcare retrogradă timp de patru luni, ianuarie -aprilie, şi asta presupune eforturi susţinute atât la serviciu, la şcoală cât şi în sfera familială, unde sunt de reparat diverse lucruri pe acasă ori cineva este bolnav şi trebuie îngrijit. Se poate ca şi nativul să aibă probleme cu sănătatea, pentru că Marte trage un serios semnal rămânând patru luni retrograd. Luna martie vine cu promisiuni de bani şi de semnat contracte Odată rezolvate aceste aspecte, Berbecii vor putea fi consecvenţi cu ţelul lor de a mai urca o treaptă în carieră. Poate vor urma şi nişte cursuri speciale, îşi vor da doctoratul, vor încheia un master şi restul o să vină de la sine, în primăvară. Prin ianuarie, februarie vor fi contactaţi de nişte lideri ai vreunei organizaţii pentru a-şi pune amprenta creativă pe nişte proiecte, care vor prinde foarte bine în viitorul apropiat, în februarie, se pot acutiza unele aspecte ce ţin de sănătate şi, astfel, să scadă randamentul la locul de muncă. Luna martie vine cu promisiuni de bani şi de semnat diverse contracte care pot fi concretizate abia în aprilie. Mercur, aflat în zodia Berbecului, este retrograd din 12 martie până pe 4 aprilie şi, în tot acest...
Parteneri
posted by Horoscop Neti Sandu
Apocalipsa Harta Romaniei Google+ Plus Marketing Linker teste psihologice Magazin Naturiste – produse naturiste pe baza de plante, cosmetice naturale, naturiste pentru...
parteneri 1
posted by Horoscop Neti Sandu
Domenii .RO Forever Living Products Produse Aloe Vera Aloe Vera Produse Iasi Community – Web Director Galati Online LizarDirector – director web romanesc Bio Life Director web gratuit romanesc Director web general gratuit director web gratuit romanialinks Anunturi Bucuresti Atractii...