Horoscop 12 septembrie 2019. Săgetătorii pot avansa în carieră.O să-ntampinam obstacole la tot pasul şi dacă nu ne descurajăm o s-avem şanse să obţinem ce ne-am propus: bani, semnături, să ne-nţelegem cu cei care contează pentru noi.Vibraţia zilei este 4 şi e bine s-avem curaj să cerem ce-i al nostru. BERBEC – O să fiţi, în sfârşit, pe aceeaşi lungime de undă cu partenerul de suflet şi vă puteţi gândi şi la căsătorie – e an bun pentru aşa ceva. În mare parte va reuşesc demersurile care ţin de acte şi o să va atingeţi nişte obiective, o să va relansaţi în carieră, c-aveţi multe de spus, de arătat. TAUR – Se poate să se nască un copil în familia voastră şi se mai poate să vă roage cineva apropiat să-i botezaţi copilul.Se pare că veţi ajunge la un consens cu partenerul de cuplu şi o să ştie fiecare ce are de făcut, şi ce să nu facă – dacă tot aţi spus ce vă deranjează la celălalt. GEMENI – O să vă puteţi reface viaţă de cuplu, căsnicia, să uitaţi de toate supărările şi să va construiţi o relaţie tonică. Se-anunţă un program încărcat, cu numeroase solicitări, în special acasă, poate aţi angajat nişte meseriaşi care au de lucru câteva zile şi sunteţi cu casă-ntoarsă. RAC – E posibil să va ocupaţi de redecorarea casei, să aduceţi un plus de culoare şi de confort, pentru că acasă vă simţiţi cel mai bine. O vizită neaşteptată, vă caută cineva care vine cu veşti bune, cu oferte fie de lucru, fie că să petreceţi timpul liber împreună şi o să alegeţi în funcţie de priorităţile voastre. LEU – O să vă îngrijiți şi de voi, să arătaţi mai bine, fresh, şi de sănătate o s-aveţi...
Horoscop 11 Septembrie 2019...
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop 11 septembrie 2019. Vărsătorii pot primi o mărire de salariu sau prime.O să-ncercăm să recuperăm un timp pierdut, să facem cât mai multe lucruri care ne-ar aduce mulţumire sufletească şi materială şi o să fim mai atenţi, de dată asta, să nu mai greşim.Vibraţia zilei este 11 şi o s-avem grijă de casă şi de familie – mai mult că pan-acum. BERBEC – O ieşire în lume, cu prietenii, v-ar ajuta să vă “rupeţi” de stresul cotidian şi să vehiculaţi idei pe care să le puneţi mai apoi în practică. O să câştigaţi, probabil, mai mulţi bani dacă va asociaţi cu cine trebuie şi e bine să va menţineţi la acelaşi nivel financiar să vă simţiţi mai degajaţi, din punctul asta de vedere. TAUR – Se poate să descoperiţi un remediu care să va repună în cea mai bună formă fizică şi psihică, să vă simţiţi perfect. O serie de probleme de familie se cer – urgent – rezolvate şi poate găsiţi pe cineva să v-ajute la treaba, la creşterea copiilor, la educaţie, să-i duceţi la nişte cursuri pe copii, în paralel cu şcoala lor. GEMENI – O să revedeţi o persoană care vrea să lucraţi împreună, poate şi de plăcere, poate aveţi un hobby comun. O să cheltuiţi nişte bani, dar e posibil să vă şi intre o sumă care să vă echilibreze bugetul s-aveţi de rate, facturi şi să vă mişcaţi pe undeva în weekend. RAC – Poate aranjaţi o revedere cu rudele şi cu prietenii la sfârşit de săptămâna, să vă bucuraţi de succesele celor dragi, e nevoia voastră interioară. E posibil să fie o perioadă încărcată la serviciu şi să daţi zor să fiţi cu toate treburile – la zi, să vă descurcaţi cu toate, să-ncepeti şi un proiect...
Horoscop 10 Septembrie 2019...
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop 10 septembrie 2019. Nativii care vor primi o sumă mare de bani.O s-avem prilejul o a doua şansă ca să obţinem ceva pentru care ne-am luptat multă vreme şi să ne hrănim sufleteşte cu acest succes. Vibraţia zilei este 1 şi o să facem alegeri înţelepte. BERBEC – Poate vă pregătiţi de o plecare la sfârşit de săptămână şi o să faceţi față mai uşor greutăţilor din zilele care urmează. Vă puteţi interesa de o locuinţă nouă în care să vă mutaţi, e posibil s-o vindeţi pe cea în care staţi şi să vă luaţi alta mai spaţioasă, pentru că vreţi să vă căsătoriţi. TAUR – Bine-ar fi să vă consolidaţi relaţia cu fiinţa iubită, să eliminaţi tensiunile şi puseurile de gelozie, să fiţi o echipă. Se-anunţă bani de la serviciu, se poate să luaţi şi din particular şi să aducă şi partenerul de cuplu mai mulţi bani în perioada asta şi o să fie consistent contul. GEMENI – O veste bună de la cineva aflat la mare distanţă şi poate fi o confirmare de job sau că aţi fost admişi la o şcoală. Întrevederi cu partenerii de afaceri, sponsori, vă consultaţi poate şi cu un avocat, înainte de a semna vreun act, să fie totul în litera legii. RAC – O să vă bucuraţi de prezenţa cuiva care e în stare să vă facă viaţa mai frumoasă şi să fiţi fericiţi. O să faceţi un bilanţ financiar ca să vedeţi ce se-ntâmplă cu micile depozite de la bancă, să ştiţi dacă v-ajung pentru planurile mai îndrăzneţe, o casă, o maşină. LEU – O să apară şi la voi cineva cu care puteţi forma un cuplu şi să deveniţi şi părinţi anul viitor. Un succes de grup, chiar dacă mai sunt neînţelegeri, o...
Horoscop 9 Septembrie 2019...
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop 9 septembrie 2019. Zodia care va primi compensații materiale satisfăcătoare.O să ne luptăm ca să obţinem tot ce ne-am propus, n-o să lăsăm nimic la voia întâmplării, să nu se ducă pe apa sâmbetei toată munca noastră.Vibraţia zilei este 9 şi lichidăm întâi restanțele şi-abia apoi începem lucruri noi. BERBEC – Se poate să fixaţi o zi de întâlnire, să ieşiţi la masă, la o cină în doi, să luaţi pulsul relaţiei, ca poate-aveti gânduri serioase de căsătorie. Poate vă daţi acordul pentru o muncă suplimentară, sau ziceţi – PAS – în aşteptarea altei oferte, ca să fie şi mai bună, să munciţi cu folos. TAUR – E posibil să luaţi nişte bani şi să vă pregătiţi de un eveniment festiv, o ceremonie care va avea loc la sfârşitul săptămânii. Se poate să bateţi palma pentru o afacere pe termen lung, şi care v-ar asigura confortul financiar necesar ca să vă petreceţi timpul liber la distracţie, în zone de agrement. GEMENI – O să lucraţi în particular ca să faceţi rost de acei bani în plus care v-ar ajuta să vă mai şi mişcaţi în timpul liber, cu ai voştri. Poate mai aveţi nişte zile de concediu şi puteţi pleca pe undeva să vă relaxaţi sau începeţi curăţenia, ori întâi reparaţiile pe-acasă şi după aceea curăţenia generală, lună! RAC – Poate ieşiţi la o cafea cu cineva care vrea să ştie dacă are şanse să vă cucerească sau trebuie să-şi vadă de drum, că nu sunteţi compatibili. Se pare c-aţi pus punct conflictelor mai mici, sau mai mari din relaţiile cu câţiva dintre apropiaţi şi o să o luaţi de la zero, să construiţi relaţii solide care să reziste în timp. LEU – Poate semnaţi un act de proprietate, o fi implicată şi...
Horoscop 8 Septembrie 2019...
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop 8 septembrie 2019, prezentat de Neti Sandu. Vărsătorii primesc o veste importantă.Horoscop 8 septembrie 2019, prezentat de Neti Sandu. E o zi de sărbătoare, frumoasă, în care le putem face daruri celor pe care-i iubim, nu numai sărbătoriţilor şi o să creăm o atmosferă fesativa ca să ne simţim bine.Vibraţia zilei este 8 şi o să ţinem cont de ce-şi doresc cei din jurul nostru.Ce se întâmplă cu fiecare zodie: HOROSCOP 8 SEPTEMBRIE 2019 BERBEC – E cineva care are gânduri serioase de căsătorie şi se poate să fie şi din străinătate şi rămâne să alegeţi dacă vă duceţi acolo sau vine la voi persoană. Poate daţi o fugă la nişte prieteni care-şi serbează onomastică şi o să vă-ntoarceţi până la noapte, revigoraţi. HOROSCOP 8 SEPTEMBRIE 2019 TAUR – Faceţi o trataţie de ziua numelui, sau v-aţi mutat în casă nouă, sau plecaţi din ţară, din oraş. E un echilibru emoţional, un confort efectiv c-a reapărut omul în care v-aţi pus toate speranţele să vă facă fericiţi şi se poate să fie-ntr-adevar aşa. HOROSCOP 8 SEPTEMBRIE 2019 GEMENI – Se poate să cheltuiţi, că de obicei, mai mulţi bani şi să nu va streseze prea tare situaţia c-o să accesaţi rezervă – de bani. O să acceptaţi o invitaţie fie şi mai departe de casă, la vreun sărbătorit c-aveţi chef şi de plimbare şi de distracţie. HOROSCOP 8 SEPTEMBRIE 2019 RAC – O să fiţi înconjuraţi de multă lume, poate vă duceţi la o ceremonie şi o să fie acolo atmosferă festivă. Vă daţi întâlnire cu nişte oameni care sunt pe lungimea voastră de undă şi o să vă armonizaţi frumos, va fi o bucurie a revenirii după o pauză cam mare. HOROSCOP 8 SEPTEMBRIE 2019 LEU – Se poate să remarcaţi o...
Horoscop 7 Septembrie 2019...
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop 7 septembrie 2019, prezentat de Neti Sandu. Săgetătorii vor primi o sumă de bani.Horoscop 7 septembrie 2019, prezentat de Neti Sandu. Avem multă bunăvoinţă, dăm dovadă şi de generozitate şi nu se poate să nu obţinem ce ne dorim.Vibraţia zilei este 7 şi o să intuim ce e bine să spunem şi să facem.Ce se întâmplă cu fiecare zodie: HOROSCOP 7 SEPTEMBRIE 2019 BERBEC – Vă bucuraţi de prezenţa unor oameni cu care o să staţi la masă, la o petrecere, poate e o ceremonie în toată regulă, dar se poate să fie un party în familie. Poate plecaţi sau sunteţi deja în altă parte a ţării, să fiţi martori la cununia, sau la botezul unor prieteni, sau rude, dacă nu cumva o să treceţi în revistă câteva momente festive. HOROSCOP 7 SEPTEMBRIE 2019 TAUR – Se poate să le-mpliniți o dorinţă copiilor care vor în parcul de distracţii sau să mai facă o baie în mare. E posibil să-i organizaţi cuiva la care ţineţi un party- surprize, pentru că o să vă fie la-ndemână, fără să vă daţi prea mult pesate cap. HOROSCOP 7 SEPTEMBRIE 2019 GEMENI – Se poate să plecaţi din localitate să-i faceţi o surpriză unui prieten care v-a tot rugat să vă revedeţi şi aţi fost ocupaţi. O să-ntâlniţi pe cineva care vă admiră, se vede împreună cu voi într-o relaţie şi o să puteţi încerca, să vedeţi cum arată traiul în doi – ştiţi că e an bun de mariaj. HOROSCOP 7 SEPTEMBRIE 2019 RAC – Poate va surâde ideea unei şcoli pe care s-o urmaţi ca să cultivaţi un hobby, să aveţi o meserie care să vă placă mult. Se poate să fiţi invitaţi de onoare pe la vreo gală, să ţineţi şi vreun speech şi...
Horoscop 6 Septembrie 2019...
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop 6 septembrie 2019, prezentat de Neti Sandu. Fecioarele câștigă o sumă de bani.Horoscop 6 septembrie 2019, prezentat de Neti Sandu. O zi cu mult neprevăzut.Avem noi nişte planuri, dar care ne pot fi uşor date peste cap şi să rezolvăm ca prin minune mult mai multe lucruri decât ne-am propus. Vibraţia zilei este 6 şi o să cultivăm armonia de jur împrejurul nostru.Ce se întâmplă cu fiecare zodie: HOROSCOP 6 SEPTEMBRIE 2019 BERBEC – O veste surpriză de la cineva care zice că vine în vizită şi dacă sunteţi deja plecaţi poate vă-ntâlniţi prin ţară, prin lume. Se pare că tot primiţi invitaţii de ieşit din casă, dar păreţi mai selectivi decât de obicei şi o să alegeţi varianta optimă, să ştiţi sigur că o să vă simţiţi cel mai bine. HOROSCOP 6 SEPTEMBRIE 2019 TAUR – Vă faceţi planuri pentru evenimentul care va avea loc în curând o nuntă, un botez, aniversarea cuiva apropiat. Poate-ati luat, deja, o decizie cu privire la banii din cont pe care urmează să-i investiţi, vă luaţi casă, maşină, intraţi într-o afacere în care chiar credeaţi. HOROSCOP 6 SEPTEMBRIE 2019 GEMENI – Se poate să faceţi cunoştinţă cu cineva pe care o să vreţi să-l vedeţi şi în continuare şi puteţi forma un cuplu stabil – e an bun de mariaj. Se întrevăd activităţi deconectante în formula de grup şi o să petreceţi câteva ore în compania prietenilor, a colegilor de breaslă, mai ales dacă vă duceţi la un team building. HOROSCOP 6 SEPTEMBRIE 2019 RAC – Pe voi se pare c-o să vă scoată la un film, într-un club, cineva care vrea cu tot dinadinsul să vă cucerească şi voi o să vă lăsaţi cuceriţi. O stare de bine şi o să primiţi veşti bune, o...
Horoscop 5 Septembrie 2019...
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop 5 septembrie 2019, prezentat de Neti Sandu. Planuri de căsătorie pentru pești.O zi cu rezolvări. Se va detensiona atmosfera din sfera birocratică şi putem avansa cu problemele care ţin de şcoală, de serviciu şi multe altele.Vibraţia zilei este 5 şi o să ne aventurăm în provocările profesionale. HOROSCOP 5 SEPTEMBRIE 2019 BERBEC – O veste de bun augur de la cineva care vă iubeşte şi sentimentele par să fie împărtăşite, să fie o relaţie de viitor. O să vă puteţi asocia cu nişte oameni care vor lucra cot la cot cu voi la un proiect care va lua amploare până la sfârşitul anului. HOROSCOP 5 SEPTEMBRIE 2019 TAUR – Se poate să fie zi de salariu şi să aveţi de cheltuială în perioada asta. Se poate s-aveţi câştig de cauză într-o negociere c-o să aveţi toţi aşii în mânecă şi se-anunţa bani, pe care să-i primiţi în mod constant c-o să fie de lucru. HOROSCOP 5 SEPTEMBRIE 2019 GEMENI – Sfera partenerială este sub lupa şi o să vă bată gândul să faceţi pasul cel mare spre căsătorie până la sfârşitul anului. Voi vă puteţi extinde afacerile şi să vă mobilizaţi ca să faceţi faţă unui efort de durată c-o să lucraţi şi în paralel, la diverse. HOROSCOP 5 SEPTEMBRIE 2019 RAC – O să aveţi ceva important de discutat cu fraţi, surori, nepoţi, rude apropiate să se facă lumină într-o chestiune de familie. O să puteţi semna nişte acte şi să va-nscrieti la un concurs, la un interviu, să mai faceţi un salt în cariera c-aţi tot bătut pasul pe loc. HOROSCOP 5 SEPTEMBRIE 2019 LEU – Vi se acordă nişte bonusuri, o recompensă bănească şi o să munciţi mai cu tragere de inimă în continuare. Voi vă puteţi găsi nişte colaborări...
Horoscop 4 Septembrie 2019...
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop 4 septembrie 2019, prezentat de Neti Sandu. Taurii, surprize pe plan sentimental.O zi cu veşti bune. O să ne bucurăm de o confirmare, de sosirea cuiva, de plecarea noastră acolo unde ne-am dorit şi lucrurile or să se lege frumos.Vibraţia zilei este 4 şi o să fim atenţi la detalii, să iasă ceva de calitate extra din mâinile noastre. HOROSCOP 4 SEPTEMBRIE 2019 BERBEC – Poate v-aţi pregătit pentru nişte schimbări în locuinţă, luaţi mobilă nouă, aparatura nouă, diverse lucruri care să vă creeze alt confort. O să vă dea cineva un rest de bani şi-o să vă puteţi duce şi voi la doctor, să vedeţi în ce stare se afla organismul şi să interveniţi dacă e cazul. HOROSCOP 4 SEPTEMBRIE 2019 TAUR – E un moment bun să se pună problema copiilor, să deveniţi părinţi, ori poate vi se încredinţează tutela unui copil, s-a-ncheiat un proces. Se poate să apară cineva care să se-arate – brusc – interesat de voi şi să-ncepeți o relaţie care să v-aducă lumina în suflet, în viaţă. HOROSCOP 4 SEPTEMBRIE 2019 GEMENI – E an bun de căsătorie şi trebuie s-apară cineva dacă nu aveţi deja, o relaţie, şi să vă meargă cât se poate de bine de-aici încolo. Vă interesează o mutare la alt domiciliu, fie şi temporar, şi să găsiţi poate printr-o agenţie imobiliară, dacă nu cumva, absolut întâmplător. HOROSCOP 4 SEPTEMBRIE 2019 RAC – Sunteţi într-o perioadă de creativitate, aveţi inspiraţie şi vreţi s-o transpuneţi în practică pentru că aveţi multe de spus. Poate vă înscrieţi la nişte cursuri, ori poate alegeţi împreună cu copiii o şcoală, o grădiniţă, asta dacă n-aţi făcut-o până acum c-aţi fost ocupaţi. HOROSCOP 4 SEPTEMBRIE 2019 LEU – Poate vă faceţi planuri legate de copii, de cumpărat o...
Horoscop 3 Septembrie 2019...
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop 3 septembrie 2019. Berbecii găsesc o sursă suplimentară de bani.Horoscop 3 septembrie 2019, prezentat de Neti Sandu. O zi reuşită. Se-ntâmplă tot felul de lucruri la care nu ne-am fi aşteptat şi o să putem face salturi uriaşe dacă folosim impulsul de moment, dar să fie corect gestionat.Vibraţia zilei este 3 şi să spunem adevărul verde-n față. Horoscop 3 septembrie 2019 BERBEC – Vi s-au promis nişte bani şi or s-apară – poate fi o datorie mai veche şi profitaţi de ocazie să faceţi şi nişte investigaţii medicale. Or să vină dintr-o sursă suplimentară bani, şi o să vă completaţi lipsurile, poate mai daţi o fugă zilele-astea la malul mării, sau într-o staţiune de agrement. Horoscop 3 septembrie 2019 TAUR – Vă daţi un punct de întâlnire cu cineva pe care-l simţiţi aproape de sufletul vostru şi o să fie o verificare afectivă – luaţi pulsul. Sunt nişte oameni pe care puteţi conta ca să faceţi progrese la slujbă, să vă îndrume spre un domeniu de studiu, ca să colaboraţi la un proiect particular de anvergură. Horoscop 3 septembrie 2019 GEMENI – O să aibă loc o întâlnire amicală ca să puneţi la punct detaliile unui eveniment care poate însemna relansarea voastră în carieră. O să puteţi aduce unele îmbunătăţiri locuinţei, mai construiţi ceva pe lângă casă, luaţi lucruri noi, frumoase, o să îmbinaţi utilul cu plăcutul. Horoscop 3 septembrie 2019 RAC – O să vă caute cineva care vede în voi perechea ideală pentru o relaţie de cuplu şi-şi doreşte şi copii, la fel ca voi. Se poate să vă puneţi în valoare nişte calităţi care vă pot aduce şi bani, dar şi un plus de prestigiu, recunoaştere din partea unui public pe care chiar v-aţi dorit să-l cuceriţi. Horoscop 3 septembrie...
Horoscop 2 Septembrie 2019...
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop 2 septembrie 2019. Proiecte noi și câștiguri financiare suplimentare pentru aceste zodii.O să-ntâmpinăm şi dificultăţi până să le dăm de capăt situaţiilor complicate, dar merită orice efort c-o să ieşim învingători.Vibraţia zilei este 2 şi o să putem duce comunicarea la alt nivel, ca să ne şi înţelegem cu cei din jur. BERBEC: O să petreceţi câteva ore într-o companie agreabilă, poate luaţi masa împreună, şi puneţi la cale viitorul relaţiei. Se pare c-o să vă scoată cineva la o plimbare, să daţi şi să primiţi nişte explicaţii ca să puteţi face o relaţie de cuplu şi mai bine. TAUR: Poate intraţi într-o colaborare, să lucraţi în afara orelor de program, ca să strângeţi bani pentru o nuntă, un botez. E posibil să încasaţi nişte bani, să faceţi şi plăți, să rezolvaţi şi nişte probleme care ţin de acte, de o angajare, sau de semnarea unui contract. GEMENI: Puteţi da avansul pentru o casă, o maşină, să vă ocupaţi chiar voi de construcţia propriu zisă, dacă vă pricepeţi, dacă nu angajaţi o firmă. O să rezonaţi frumos cu cineva pe care-l puteţi întâlni într-un anturaj undeva şi să cultivaţi relaţia care promite să v-aducă stabilitate afectivă. RAC: Se rezolvă o chestiune legată de bani şi de acte şi o să aveţi mână liberă să acţionaţi aşa cum credeţi de cuviinţă. Se poate s-aveţi o discuţie de principiu cu nişte posibili parteneri de afaceri, şi să vă hotărâţi până la sfârşitul lunii, dacă nu chiar mai devreme, şi să faceţi o alegere avantajoasă. LEU: Poate mai topiţi din orgolii ca să vă-ntelegeți şi mai bine cu partenerul de cuplu care aşteaptă mai multă căldură sufletească de la voi. E posibil să se ivească un extrajob care să vă completeze bugetul şi să aveţi pentru...
Horoscop 1 Septembrie 2019...
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop 1 septembrie 2019, prezentat de Neţi Sandu. Şanse mari de căsătorie pentru Lei.HOROSCOP 1 SEPTEMBRIE 2019 prezentat de Neti Sandu. O zi frumoasa. O sa fim atasati si de familie si de prieteni si-o sa ne facem programul in asa fel incat sa-i cuprindem pe toti, pe cat posibil Vibratia zilei este 1. HOROSCOP 1 SEPTEMBRIE 2019 BERBEC – Se poate să daţi o petrecere de logodnă sau v-aţi luat serviciu, începeţi şcoală, vă mutaţi la altă adresă, ceva e. Se poate să ieşiţi la rampa cu ceva nou şi să atrageţi un public de partea voastră, să vă construiţi o imagine şi să vă bucuraţi de succes. HOROSCOP 1 SEPTEMBRIE 2019 TAUR – Poate v-aţi propus să mai ajungeţi încă o dată la mare şi dacă nu vă mobilizaţi rapid o rataţi şi de data asta. Voi păreţi mai destinşi, vă pregătiţi de o nouă etapă de viaţă personală şi o să fiţi mai concilianţi pentru că vreţi să fiţi fericiţi, să vă priască traiul în doi. HOROSCOP 1 SEPTEMBRIE 2019 GEMENI – Un tete a tete ar face lumină într-o chestiune care vizează relaţia voastră de cuplu şi aţi pune şi mai mult accentul pe sinceritate şi pe încredere. Se pare că acum aţi înţeles încotro se Indreaptă relaţia voastră – spre o căsătorie, mai mult ca sigur, dacă vă doriţi într-adevăr acest lucru. HOROSCOP 1 SEPTEMBRIE 2019 RAC – Cineva care vă iubeşte o să vă ia prin surprindere cu o invitaţie într-o plimbare la malul mării sau pe vârf de munte. E posibil să luaţi parte la un eveniment în care să vă şi implicaţi în mare măsură şi să primiţi ecouri pozitive, că v-aţi pus amprenta creativă şi oamenii au apreciat. HOROSCOP 1 SEPTEMBRIE 2019 LEU – Sunteţi...
Horoscop 31 August 2019...
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop 31 august 2019, prezentat de Neti Sandu. Gemenii fac achiziţii importante.HOROSCOP 31 AUGUST 2019, prezentat de Neti Sandu. O să ne surprindă cât de frumos or să se lege nişte lucruri şi-o sa ajungem acolo unde ne dorim. Vibraţia zilei este 4 şi o să ne facem timp pentru casa şi familie. HOROSCOP 31 AUGUST 2019 BERBEC – Poate-i faceţi o vizită cuiva bolnav sau poate le daţi o mână de ajutor unor prieteni care se mută, ori inaugurează un sediu.Poate aveti un eveniment în familie şi o să vă implicaţi trup şi suflet să iasă totul la mare artă, ca aţi făcut un pariu cu voi înşivă ca o să fie cu rafinament totul. HOROSCOP 31 AUGUST 2019 TAUR – Se poate să realizaţi într-un târziu că persoana care va face curte e, într-adevăr, cea mai potrivită pentru stilul vostru de viaţă. Se poate sa aveţi chef de stat acasă şi să faceţi ce vă place, să fiţi creativi şi să-i chemaţi şi pe prieteni la cafea, la o prăjitură, la un moment dat. HOROSCOP 31 AUGUST 2019 GEMENI – E posibil să faceţi nişte achiziţii pentru casa, chiar şi online dacă pierdeţi prea mult timp prin magazine şi o să fie un succes. Poate organizaţi o întrunire cu rude şi prieteni, c-aţi avut o realizare şi faceţi o trataţie, mai puneţi la cale şi un alt moment festiv care va avea loc în curând. HOROSCOP 31 AUGUST 2019 RAC – Poate le faceţi o vizita unor rude apropiate, dacă nu cumva o să le ziceţi să treacă pe la voi că tot confortul casnic va-ncanta mai mult. Se poate să plecaţi într-o excursie sau să-i duceţi pe copii într-o excursie cu şcoala, cu echipa sportivă, artistică ori de alt gen, din...
Horoscop 30 August 2019...
posted by Horoscop Neti Sandu
Horoscop 30 august 2019, prezentat de Neti Sandu. Capricornii își vor legaliza relația.HOROSCOP 30 AUGUST 2019, prezentat de Neti Sandu. Primim semnale din cer că e momentul să ne-alegem cu nişte recompense şi să-ncepem lucruri care să ne reprezinte, să ne putem bucura de succes.Vibraţia zilei este 3 şi o să ne putem exprima frumos gândurile.Ce se întâmplă în fiecare zodie: HOROSCOP 30 AUGUST 2019 BERBEC – E posibil să luaţi nişte bani şi să-i faceţi cuiva o surpriză plăcută, să puneţi piatra de temelie pentru o nouă relaţie. Apar veşti bune, poate va scoate cineva la o plimbare şi lansează şi o invitaţie pentru week-end să plecaţi pe undeva în ţările vecine, să schimbaţi peisajul. HOROSCOP 30 AUGUST 2019 TAUR – O s-apară omul potrivit şi pentru voi şi o să faceţi echipa, o să vă creşteţi frumos copiii pentru că vă plac mult. Se poate să faceţi un efort financiar pentru copii, nepoţi, să-i duceţi într-un parc de aventură, să petreceţi o zi întreagă împreună, să le-mpliniti o dorinţă. HOROSCOP 30 AUGUST 2019 GEMENI – Cineva pe care l-aţi vrea în viaţa voastră va căuta şi o să aflaţi cu ce sentimente vine spre voi, dacă sunt şanse să fiţi împreună. Ar fi ceva evenimente la care-aţi vrea să participaţi zilele astea, aniversări, nunţi, botezuri – vedeţi cum staţi cu timpul şi cu banii, c-o să fie cheltuiala. HOROSCOP 30 AUGUST 2019 RAC – V-au rămas nişte acte de parafat şi o să insistaţi să le primiţi până la sfârşitul programului să plecaţi liniştiţi în week-end. O să rezolvaţi lucruri foarte importante şi o să scăpaţi de răscolirile interioare, vă daţi un răgaz de respiro şi începeţi proiecte noi, incitante. HOROSCOP 30 AUGUST 2019 LEU – Vă luptaţi de zor pentru un...